Din nou

Cel mai dureros rasarit.Sulite de lumina strapung patura de ceata ce dezveleste pamantul, si il lasa inlacrimat.Nu stiu daca durerea fizica e mai profunda decat durerea de suflet, dar stiu ca pentru vindecarea amandurora e nevoie de timp si de pansamente, insa pentru durerea mea nicio farmacie n-are leac.Am ochii decolorati de atatea lacrimi iar lumina mi-i lasa intredeschisi; trupul e insetat de somn si odihna dar mai e pana ajung pe patul meu, pe perna mea, intre peretii mei care ma stiu atat de bine.A fost o noapte lunga, poate printre cele mai lungi chiar daca in timp masurat de limbile ceasului a avut doar vreo patru ore, in sufletul meu parca a fost o vesnicie.S-a intamplat ca de fiecare data, exact cum ma asteptam.Nu, nu o sa-mi povestesc durerea pentru ca ce simt acum nu se poate povesti si nici scrie.Si poate maine nu o sa ma mai dea de gol trupul, dar sufletul tot pe o targa o sa zaca.Si vor fi atat de multe rasarituri intunecate..