sâmbătă, 24 mai 2008

Sfarsitul ei...

Sunt o frunza, peste care toamna a adormit de mult,trupul mi s-a ofilit si nu mai am putere sa ma tin de bratul teiului ce inca incearca sa-mi pulseze viata prin vene.Stau timida asteptand ca raze de lumina sa se coboare pe trupul meu firav ,cu speranta ca vor putea sa-mi redea macar un pic din trecutul meu verde.Parca nici soarele nu mai are forta sa expire caldura spre pamant.Pe zi ce trece simt cum timpul zgarie pueril pe trupul meu firav,ca a mai trecut o zi,si-si noteaza pe un colt de foaie rupt din prezent cat timp voi mai sta prinsa de teiul meu.Deja simt iarna cum a inceput sa inghete in tei sentimente ce s-au scurs din restul frunzelor..dar ele nu mai sunt..s-au dus.Au cazut inainte ca timpul sa-si termine de cantat anotimpurile,altele s-au desprins singure,si unele s-au coborat acolo jos, pedepsite de vreme.Mi-e frica,nu vreau sa imi dea drumul de aici dar imi simt intunericul apropiindu-se.E frig aici sus,si picuri reci se preling pe corpul meu ingalbenit de durere.Dintr-o data am simtit o caldura ce mi-a redat pentru cateva secunde o bucatica din ce simteam candva..
-Spune-mi tu,frunzo de ce ma doare atat de tare?de vor doar sa ma raneasca?de ce mi-au luat-o?

Mi-a spart si ultmul glob cu viata ce ma mai tinea prinsa de teiul meu,si mi-a dat drumul,prabusindu-ma pe pamantul rece si ud.Am zacut cateva zile pe acea bucatica umeda de intuneric,trezita uneori de vantul ce incerca sa-mi ridice trupul de acolo.S-a mai dus un suflet,si corpul plapand i s-a facut unul cu natura.Simt doar ca si frunza noastra
o sa cada,dar nu o sa o las sa atinga pamantul..nu prea curand..

joi, 22 mai 2008

Cu el in ploaie

Stau in pat ratacita intr-un amalgam de ganduri incercand sa adorm.Dar nu pot caci mintea mi-e prea ocupata si somnul nu-si poate face culoar printre ganduri.E intuneric in camera dar afara se da o lupta pe cer in care norii produc scantei la lovirea sabiilor.Lumini puternice ce tin cat o clipire rup cerul in doua fiind urmate de un tipat asurzitor.Eu in camera nu vad decat aceiasi pereti albi ce ma privesc satui parca;nici mobila nu ma mai vrea,pare obosita si se vad urme de timp pe ea ce imi zambesc amar.Inchid pleoapele ,incerc sa adorm si-mi repet in gand:"nu te mai gandi la nimic" dar el imi vine mereu in minte.Vreau sa fiu mirosul pielii lui ,sa-i simt ceasul inimii cum isi grabeste bataile cu fiecare emotie ,vreau sa-l patrund in toate formele.Gandurile mele isi schimba locul in mintea mea precum firele de nisip purtate usor de vant pe plaja.Il simt atat de rece,si-mi baga suflari de gheata sub piele,inghetandu-mi sangele in vene de tristetea lui.."Te rog Doamne da-i putere sa treaca peste durere!".Ies afara in timp ce lacrimi reci cad de sus si iar imi astept ingerul in ploaie,pentru ca aici l-am lasat..fiecare picatura de apa imi sopteste ca el e aici,iar eu il voi astepta mereu..

vineri, 16 mai 2008

Ascunsa de mine


Iar..a batut ceasu,si-a nceput un moment de liniste,tristete,melancolie..depresie chiar.Ma simt atat de mica si-mi doresc o camera goala cu un singur geam prin care sa se crape de ziua dimineata,doua foi si un creion.Pe una din foi o sa-mi desenez trairile de pana acum si pe cealalta foaie voi schita clipirile unor ochi innorati din care sta sa curga o ploaie amara.Dar cat o sa mai ploua din ei?Voi sta intr-unul din colturile camerei si-mi voi numara visele pana le voi rataci in ganduri.O sa-ncerc sa-mi revin asta trebuie sa fac.Ma doare tare spatele mi-au smuls aripa. .simt o picatura de sange cum curge pe piele ma doare!Un fulger frange pamantul in doua si geamul din fata mea tipa de durerea ce o simte .Imi prind capul intre maini ma strang in mine si inchid ochii.Stau asa cateva secunde pana aud ca cineva ma striga.Clipesc de cateva ori trag aer in piept si ascult..:
-Alex..te rog..ajuta-ma sa..zbor..te rog..
-Nu nu se poate asa ceva..nu e nimeni aici..sunt doar eu si gandurile mele,nu e nimeni!Am sa stau aici in camera asta pana toti ceilalti vor uita de mine si nu vor mai sti cine sunt sau cine am fost candva ,o sa ies un alt om o alta eu.Iar aud vocea aceia:
-Nu stiu cine esti..cum sa te ajut?:
-Doar tu ma poti ajuta!
-In 5 minute si-o cadere de geana, un trandafir de-un rosu sangeriu isi va pierde o petala pe un pamant insetat.O sa te duci acolo si o sa-i stingi setea cu o lacrima..doar atunci imi vor da drumul..de aici.Ma tin prins in fire uscate de iarba si ma doare ..ma doare..!
-Dar eu nu pot pleca de aici..nu acum m-am incuiat in mine pentru mult timp si cheia au ascuns-o, imi pare rau..nu te pot ajuta.
-Te implor simt cum se usuca fiecare picatura de viata din mine o sa ma ma ofilesc de tot.
-Iarta-ma mi-am promis ceva si o sa ma tin de promisiune pleaca lasa-ma in pace.
-Te rog!..
-Pleaca!Iesi din mine!Nu mai vreau sa mai aud pe nimeni!Lasa-ti-ma in pace!Lasa-ti-ma sa-mi alerg gandurile in liniste !
Nu s-a mai auzit nimic totul s-a facut alb in ochii mei, m-am prefacut in ceata si m-am coborat usor pe geam pana am devenit un aer greu.Cineva si-a adus aminte totusi de camera a spart usa si m-a respirat.De atunci traiesc intr-o alta camera,asezata-n el.Aici e trist si nimeni nu-l aude strigandu-si durerea.

miercuri, 14 mai 2008

Vis?

..Si dorm..visez...cad..-Alex!..-Alex!
M-am trezit speriata si cu inima batandu-mi rapid, iesita parca dintr-o alta lume,mai frumoasa,mai fericita,mai reala.Acolo unde am fost,oamenii aveau zambete de ceara ce se topeau la fiecare rasarit de soare si un fluture batea din aripi de doua ori si zambetele apareau din nou.Sau poate nu era o alta lume ,poate eram in sufletul meu intrata si priveam pe una din ferestrele de gheata,vazand lupta ce se da in el.Aproape nu-mi mai amintesc nimic,cred ca ar fi bine sa-mi revin din amestecatura asta de idei.Ploua..se aud picuri de apa cazand pe tavita din geam.Ma indrept spre geam,si-mi vad reflectia neclara,incetosata si-ncerc sa-mi disting trasaturile fetei.Dar de fapt ce vad?
-Tu din geam..spune-mi,cand ai zambit ultima oara cu adevarat?
..tacere..
-Zi-mi de cand nu ai mai ai simtit fericirea in aerul pe care il respiri?
Nici macar nu stiu daca am fost vreodata fericita,sau am fost..candva..dar atunci..eram fericita si daca soarele isi facea loc printre nori luminandu-mi ziua.Acum e intuneric,nu mai vad nimic..nimic nu-mi mai poate lumina macar un pic mintea si sufletul.Sau..mai e ceva dar e impropriu spus "ceva",de fapt e un cineva,e el;singurul care mai are un pai dintr-un chibrit cu licurici si doar scaparandu-l odata a si facut lumina-n mine.Dar cine e el?Crezi ca eu stiu?
-Spune-mi umbra reflectata printre picuri tu stii cine e el?Zi-mi si mie daca vei stii vreodata atat te rog!
Eu cred ca e un inger,unul prea ranit ca sa mai zboare si lipsit de putere,neputand sa scapere acel pai de chibrit.Daca o sa-l gasesc vreodata,o sa-l ingrijesc cu grija si varsandu-mi pulbere de pene peste el o sa-l fac bine.S-a oprit ploaia,razele de lumina isi fac loc printre stropi si chipul ce se relfecta in fata mea dispare.
-Unde esti?Unde ai disparut?Te rog..intoarce-te mai am multe sa-ti spun..

joi, 8 mai 2008

Prag spre fericire

-E vorba de fericire!Niciodata nu am gasit definitia perfecta a acestui cuvant.
-Fericire e si atunci cand zambesti,priveste florile,ele nu sunt altceva decat modul in care natura ne zambeste.
-Fericirea e peste tot!Tu doar nu vrei sa o vezi cu adevarat.Deschide ochii si uita-te in jur.
-I-am deschis.Nu vad decat tristete,oameni tristi,lacrimi triste varsate pentru nimicuri totul e atat de trist!
-E senin afara,asta ar trebui sa fie un motiv de fericire.Te rog..macar schiteaza-mi un zambet
-Sufletul tau e o poveste frumoasa dar trista din pacate.
-Am sa iti spun o..poveste:
"Cand ploua in suflet nu-i niciodata senin afara,iar cand e senin in suflet nu ploua afara niciodata."
E vorba de o ea.Ea e ca o zana o zana a umbrelor, a umbrelor vii este si sunet si culoare in acelasi timp.O sa ii spunem "Fericire".Ea raspundea sufletelor care se temeau de plansul norilor,ce apareau in palmele batatorite de timp ale cerului .Acestea nu vroiau decat sa se ascunda in aripa ei si sa nu cada la marginea noptii.O simteai hoinarind cand intr-un suflet cand intr-altul dar nu mereu isi aseza culcusul si-si incepea somnul lung.Dar ea nu putea dormi lung de cele mai multe ori fiind trezita de zmei de umbrele moarte.Lor o sa le spunem "Tristete".Toate aceste lucruri se petreceau intr-un castel de vise,construit in sufletele pamantenilor prea ocupati ca sa mai observe macar o urma din somnul zanei.Era o zi de primavara,inceput de mai sfarsit de aprilie.Era un cer vinetiu pe care nici lumina si nici surasul soarelui nu il puteau albastri.Doar norii stateau tristi acolo sus mai mai sa planga.Jos printre celelalte suflete pline de tot felul de simtiri ce se amestecau ambiguu se afla unul atat de trist de-ti venea sa rupi o bucata de soare sa-i redai o petala de fericire.Zana era singura care putea sa auda ce gandeste,sa vada ce el vede,si sa simta ce el simte.Ploua..stropii de ploaie par secunde,ploaia pare a construi drumul pe care pasii mei il strabat.Ploua! ploaia curge neincetat sfarsind prin inec in pamantul insetat;timpul zboara nepasator fara gand de intoarcere.Pe chipurile secundelor vad cum viata a mazgalit urme abstracte ce ascund adevaratul sens al fericirii.Ploua!Un fulger strident zdrobeste cerul,un vis se frange fara speranta in mintea-mi ravasita...se auzea in ecoul sufletului.Nu trebuia decat sa arunce o privire in centrul lui unde era o camera plina de oglinzi.Ea doar trebuia sa se priveasca in oglinda si indata sufletul se schimba incepand sa fie domnit de fericire.Dar nu,asta nu se putea termina atat de frumos.Zmeii au simtit ca zana se pregatea sa-si inceapa somnul in suflet si s-au repezit asupra lui, trupul in care sufletul traia reactionand cu o lacrima si inca una pana ce ochii se inundara.Ei ii placea ploaia;in ploaie nimeni nu isi dadea seama ca ea plange ca isi plange tristetea.
Zana trezita fiind, a modelat norii si a facut din ei sapun cu care a spalat cerul si a creat din nou un infinit albastru.Dar in suflet zmeii dansau spargand cristale pline cu ura si dezordine provocandu-i rani dureroase ce vor ramane mereu vii si deschise.E un suflet trist si nici macar cerul de un infinit profund nu ii schimba starea nici macar zana nu a putut sa il refaca e mult prea trist.Si plange,iar lacrimile il impedica sa mai vada stelele si nu e nimic mai trist decat tristetea unui om vesel.

Ploaie



Era un sfarsit de aprilie,cand stateam in gradina, pe iarba cruda de sub visinul fericit parca de explozia mugurilor in flori albe.Stateam cu capul sprijinit pe trunchiul insemnat cu bataturi ale timpului ,ce-mi pare ca seamana mai mult cu trupul unui batran trecut prin toate greutatile si toate bucuriile vietii ,ce statea acolo asteptandu-si sfarsitul.Era un cer de un albastru etern,si doar cativa nori se plimbau acolo sus cersind caldura soarelui,iar aici jos sunt eu,o adolescenta ce sta in umbra racoroasa a visinului.Nu stiu cum s-a intamplat,dar in scurt timp norii s-au prefacut in picuri coborand pe pamant si udandu-l.Eu tot acolo stateam pitita si priveam peisajul edenic ce-mi incanta privirea.Rochiile albe ale mugurilor s-au sifonat ,unele rupandu-se chiar.Picaturi de ploaie pareau mici boluri de cristal ce se spargeau de fiecare loc pe care cadeau.Era un miros placut,un miros de vara ce ma facea sa visez doar ce inchideam ochii.Pleoapele-mi sunt grele,grele ca si norii,si ochii sunt plini cu lacrimi.Era de ajuns sa deschid ochii si din ei incepea sa ploua.O ploaie de margaritare,sarate rupte parca din inima sufletului.Nu ma puteam gandi decat la el,la mirosul pielii lui,la zambetul lui ce-mi oprea si cea mai mica durere din mine si-mi facea clipele mai frumoase.Dar el nu mai e,nici macar nu stiu daca a fost vreodata ,dar inca il simt aici si stiu ca exista...exista in mine.S-au stins si stelele de mila lui , a cazut cu aripile smulse pe un pamant ce il adora candva.Acum stau si implor cerul,la un capat de curcubeu sa-mi dea ingerul inapoi.