Ploaie

Era un sfarsit de aprilie,cand stateam in gradina, pe iarba cruda de sub visinul fericit parca de explozia mugurilor in flori albe.Stateam cu capul sprijinit pe trunchiul insemnat cu bataturi ale timpului ,ce-mi pare ca seamana mai mult cu trupul unui batran trecut prin toate greutatile si toate bucuriile vietii ,ce statea acolo asteptandu-si sfarsitul.Era un cer de un albastru etern,si doar cativa nori se plimbau acolo sus cersind caldura soarelui,iar aici jos sunt eu,o adolescenta ce sta in umbra racoroasa a visinului.Nu stiu cum s-a intamplat,dar in scurt timp norii s-au prefacut in picuri coborand pe pamant si udandu-l.Eu tot acolo stateam pitita si priveam peisajul edenic ce-mi incanta privirea.Rochiile albe ale mugurilor s-au sifonat ,unele rupandu-se chiar.Picaturi de ploaie pareau mici boluri de cristal ce se spargeau de fiecare loc pe care cadeau.Era un miros placut,un miros de vara ce ma facea sa visez doar ce inchideam ochii.Pleoapele-mi sunt grele,grele ca si norii,si ochii sunt plini cu lacrimi.Era de ajuns sa deschid ochii si din ei incepea sa ploua.O ploaie de margaritare,sarate rupte parca din inima sufletului.Nu ma puteam gandi decat la el,la mirosul pielii lui,la zambetul lui ce-mi oprea si cea mai mica durere din mine si-mi facea clipele mai frumoase.Dar el nu mai e,nici macar nu stiu daca a fost vreodata ,dar inca il simt aici si stiu ca exista...exista in mine.S-au stins si stelele de mila lui , a cazut cu aripile smulse pe un pamant ce il adora candva.Acum stau si implor cerul,la un capat de curcubeu sa-mi dea ingerul inapoi.