Sfarsitul ei...

Sunt o frunza, peste care toamna a adormit de mult,trupul mi s-a ofilit si nu mai am putere sa ma tin de bratul teiului ce inca incearca sa-mi pulseze viata prin vene.Stau timida asteptand ca raze de lumina sa se coboare pe trupul meu firav ,cu speranta ca vor putea sa-mi redea macar un pic din trecutul meu verde.Parca nici soarele nu mai are forta sa expire caldura spre pamant.Pe zi ce trece simt cum timpul zgarie pueril pe trupul meu firav,ca a mai trecut o zi,si-si noteaza pe un colt de foaie rupt din prezent cat timp voi mai sta prinsa de teiul meu.Deja simt iarna cum a inceput sa inghete in tei sentimente ce s-au scurs din restul frunzelor..dar ele nu mai sunt..s-au dus.Au cazut inainte ca timpul sa-si termine de cantat anotimpurile,altele s-au desprins singure,si unele s-au coborat acolo jos, pedepsite de vreme.Mi-e frica,nu vreau sa imi dea drumul de aici dar imi simt intunericul apropiindu-se.E frig aici sus,si picuri reci se preling pe corpul meu ingalbenit de durere.Dintr-o data am simtit o caldura ce mi-a redat pentru cateva secunde o bucatica din ce simteam candva..
-Spune-mi tu,frunzo de ce ma doare atat de tare?de vor doar sa ma raneasca?de ce mi-au luat-o?
Mi-a spart si ultmul glob cu viata ce ma mai tinea prinsa de teiul meu,si mi-a dat drumul,prabusindu-ma pe pamantul rece si ud.Am zacut cateva zile pe acea bucatica umeda de intuneric,trezita uneori de vantul ce incerca sa-mi ridice trupul de acolo.S-a mai dus un suflet,si corpul plapand i s-a facut unul cu natura.Simt doar ca si frunza noastra
o sa cada,dar nu o sa o las sa atinga pamantul..nu prea curand..