-E vorba de fericire!Niciodata nu am gasit definitia perfecta a acestui cuvant.
-Fericire e si atunci cand zambesti,priveste florile,ele nu sunt altceva decat modul in care natura ne zambeste.
-Fericirea e peste tot!Tu doar nu vrei sa o vezi cu adevarat.Deschide ochii si uita-te in jur.
-I-am deschis.Nu vad decat tristete,oameni tristi,lacrimi triste varsate pentru nimicuri totul e atat de trist!
-E senin afara,asta ar trebui sa fie un motiv de fericire.Te rog..macar schiteaza-mi un zambet
-Sufletul tau e o poveste frumoasa dar trista din pacate.
-Am sa iti spun o..poveste:
"Cand ploua in suflet nu-i niciodata senin afara,iar cand e senin in suflet nu ploua afara niciodata."
E vorba de o ea.Ea e ca o zana o zana a umbrelor, a umbrelor vii este si sunet si culoare in acelasi timp.O sa ii spunem "Fericire".Ea raspundea sufletelor care se temeau de plansul norilor,ce apareau in palmele batatorite de timp ale cerului .Acestea nu vroiau decat sa se ascunda in aripa ei si sa nu cada la marginea noptii.O simteai hoinarind cand intr-un suflet cand intr-altul dar nu mereu isi aseza culcusul si-si incepea somnul lung.Dar ea nu putea dormi lung de cele mai multe ori fiind trezita de zmei de umbrele moarte.Lor o sa le spunem "Tristete".Toate aceste lucruri se petreceau intr-un castel de vise,construit in sufletele pamantenilor prea ocupati ca sa mai observe macar o urma din somnul zanei.Era o zi de primavara,inceput de mai sfarsit de aprilie.Era un cer vinetiu pe care nici lumina si nici surasul soarelui nu il puteau albastri.Doar norii stateau tristi acolo sus mai mai sa planga.Jos printre celelalte suflete pline de tot felul de simtiri ce se amestecau ambiguu se afla unul atat de trist de-ti venea sa rupi o bucata de soare sa-i redai o petala de fericire.Zana era singura care putea sa auda ce gandeste,sa vada ce el vede,si sa simta ce el simte.Ploua..stropii de ploaie par secunde,ploaia pare a construi drumul pe care pasii mei il strabat.Ploua! ploaia curge neincetat sfarsind prin inec in pamantul insetat;timpul zboara nepasator fara gand de intoarcere.Pe chipurile secundelor vad cum viata a mazgalit urme abstracte ce ascund adevaratul sens al fericirii.Ploua!Un fulger strident zdrobeste cerul,un vis se frange fara speranta in mintea-mi ravasita...se auzea in ecoul sufletului.Nu trebuia decat sa arunce o privire in centrul lui unde era o camera plina de oglinzi.Ea doar trebuia sa se priveasca in oglinda si indata sufletul se schimba incepand sa fie domnit de fericire.Dar nu,asta nu se putea termina atat de frumos.Zmeii au simtit ca zana se pregatea sa-si inceapa somnul in suflet si s-au repezit asupra lui, trupul in care sufletul traia reactionand cu o lacrima si inca una pana ce ochii se inundara.Ei ii placea ploaia;in ploaie nimeni nu isi dadea seama ca ea plange ca isi plange tristetea.
Zana trezita fiind, a modelat norii si a facut din ei sapun cu care a spalat cerul si a creat din nou un infinit albastru.Dar in suflet zmeii dansau spargand cristale pline cu ura si dezordine provocandu-i rani dureroase ce vor ramane mereu vii si deschise.E un suflet trist si nici macar cerul de un infinit profund nu ii schimba starea nici macar zana nu a putut sa il refaca e mult prea trist.Si plange,iar lacrimile il impedica sa mai vada stelele si nu e nimic mai trist decat tristetea unui om vesel.
-Fericire e si atunci cand zambesti,priveste florile,ele nu sunt altceva decat modul in care natura ne zambeste.
-Fericirea e peste tot!Tu doar nu vrei sa o vezi cu adevarat.Deschide ochii si uita-te in jur.
-I-am deschis.Nu vad decat tristete,oameni tristi,lacrimi triste varsate pentru nimicuri totul e atat de trist!
-E senin afara,asta ar trebui sa fie un motiv de fericire.Te rog..macar schiteaza-mi un zambet
-Sufletul tau e o poveste frumoasa dar trista din pacate.
-Am sa iti spun o..poveste:
"Cand ploua in suflet nu-i niciodata senin afara,iar cand e senin in suflet nu ploua afara niciodata."
E vorba de o ea.Ea e ca o zana o zana a umbrelor, a umbrelor vii este si sunet si culoare in acelasi timp.O sa ii spunem "Fericire".Ea raspundea sufletelor care se temeau de plansul norilor,ce apareau in palmele batatorite de timp ale cerului .Acestea nu vroiau decat sa se ascunda in aripa ei si sa nu cada la marginea noptii.O simteai hoinarind cand intr-un suflet cand intr-altul dar nu mereu isi aseza culcusul si-si incepea somnul lung.Dar ea nu putea dormi lung de cele mai multe ori fiind trezita de zmei de umbrele moarte.Lor o sa le spunem "Tristete".Toate aceste lucruri se petreceau intr-un castel de vise,construit in sufletele pamantenilor prea ocupati ca sa mai observe macar o urma din somnul zanei.Era o zi de primavara,inceput de mai sfarsit de aprilie.Era un cer vinetiu pe care nici lumina si nici surasul soarelui nu il puteau albastri.Doar norii stateau tristi acolo sus mai mai sa planga.Jos printre celelalte suflete pline de tot felul de simtiri ce se amestecau ambiguu se afla unul atat de trist de-ti venea sa rupi o bucata de soare sa-i redai o petala de fericire.Zana era singura care putea sa auda ce gandeste,sa vada ce el vede,si sa simta ce el simte.Ploua..stropii de ploaie par secunde,ploaia pare a construi drumul pe care pasii mei il strabat.Ploua! ploaia curge neincetat sfarsind prin inec in pamantul insetat;timpul zboara nepasator fara gand de intoarcere.Pe chipurile secundelor vad cum viata a mazgalit urme abstracte ce ascund adevaratul sens al fericirii.Ploua!Un fulger strident zdrobeste cerul,un vis se frange fara speranta in mintea-mi ravasita...se auzea in ecoul sufletului.Nu trebuia decat sa arunce o privire in centrul lui unde era o camera plina de oglinzi.Ea doar trebuia sa se priveasca in oglinda si indata sufletul se schimba incepand sa fie domnit de fericire.Dar nu,asta nu se putea termina atat de frumos.Zmeii au simtit ca zana se pregatea sa-si inceapa somnul in suflet si s-au repezit asupra lui, trupul in care sufletul traia reactionand cu o lacrima si inca una pana ce ochii se inundara.Ei ii placea ploaia;in ploaie nimeni nu isi dadea seama ca ea plange ca isi plange tristetea.
Zana trezita fiind, a modelat norii si a facut din ei sapun cu care a spalat cerul si a creat din nou un infinit albastru.Dar in suflet zmeii dansau spargand cristale pline cu ura si dezordine provocandu-i rani dureroase ce vor ramane mereu vii si deschise.E un suflet trist si nici macar cerul de un infinit profund nu ii schimba starea nici macar zana nu a putut sa il refaca e mult prea trist.Si plange,iar lacrimile il impedica sa mai vada stelele si nu e nimic mai trist decat tristetea unui om vesel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu