starea mea actuala?
praf

X si Y

Si stau si stau si stau..si ma ia nervu`.Si caut sa deschid o pagina in "Notepad" si ma apuc sa tastez niste litere, un punct ici, unu colo..pana incep sa se ia forma unele idei pe care de mult le tin prinse in minte.Hai sa vorbim despre relatii perfecte, despre relatiile astea pe care le au unele fete cu care am tangenta uneori, despre relatiile astea cu care se lauda ele.O sa iau un exemplu; nu dau nume.Cica fata X e cu unu` Y de mult timp, si cica se iubesc ei de nu mai pot.Si X asta isi mai varsa uneori catre urechile mele intamplarile ei fericite cu al ei Y, si peste asta incearca sa imi demonstreze cat este ea de autoritara si cat de tare il are sub papuc.Si sa vezi, si sa nu crezi, din tot ce aud mai imi vine sa cred ca omuletii astia chiar se iubesc.Si ascult, si casc si ma gandesc la ce face mama de mancare cand ajung acasa, si X asta termina de povestit si pe mine ma lasa cu un gust dulce-amarui.Dulce pentru ca eu chiar am crezut pe moment ca ea il iubeste si are o relatie atat de fericita cu el, si amar pentru ca o cunosc prea bine si stiu cat e de falsa si de parsiva.Si in urmatorul moment, ce-mi vad ochii.X sta-n usa camerei in care ma aflu (nu pot sa descriu locul pentru asta asta ar da-o de gol pe X) si se saruta pasional cu un coate-goale de nu stiu unde, care cu siguranta nu era Y pentru care ea simtea o dragoste nemaintalnita.Prostii!Si in urmatoarele zile am vazut-o pe X de mana cu acest cg(coate goale) si am intrebat-o ce s-a intamplat cu Y.S-au despartit?S-au certat?A pierdut vreun pariu si trebuia sa stea cu cg?Si ea se uita la mine atat de senina si-mi zice simplu: L-am inselat si eu putin.Stii cum, cateva clipe am auzit in mintea mea sunetul ala de geam care se sparge.Vai!X care il iubeste atat de mult pe Y si fara de care nu ar putea trai il inseala atat de mizerabil?De fapt nu cred ca trebuia sa ma ia prin surprindere nici fapta ei nici faptul ca a recunoscut-o atat de senin si s-a afisat cu cg.Si totusi, ma intreb ce ar crede Y daca ar sti ca iubita lui X il mai inseala asa din cand in cand, doar de`il iubeste!Si nu zic ca nu il iubeste, poate chiar o face si poate are nevoie de mici escapade.Dar eu in mintea mea nu pot sa concep o relatie atat de "fericita" si cu atat de multe ramuri crescute spre exterior.Bine, stiu ca iubirea asta e lucru` mare si nu o inveti nici din carti, nici privind un film si nici ascultand povestile altora.Ce ma enerveaza cel mai tare, sunt fetele astea false care mai intai se uita la portofel, la ce masina are alesul si nu au rabdarea sa il cunoasca si sa incerce sa vada mai intai interiorul, si apoi exteriorul.Si asta se intampla si invers nu doar cu fetele care isi examineaza alesii.Si totusi, aceste lucruri le cunoaste toata lumea, dar eu nu scriu ca sa fiu citita sau sa plictisesc pe vreo cineva.Scriu doar ca sa ma descarc, pentru ca in ultimul timp ma simt parca neinteleasa de nimeni.

......

Cum sa te impotrivesti buzelor lui?Imi aduc aminte cum paseau pe pielea mea:buza de sus mereu o lua inainte, iar cea de jos ma facea sa tremur pana in varful firelor de par.Si acum simt fiorii cum alearga pe ultima carare ce-l conducea spre ureche .Tot ele aveau sa-mi sadeasca in cuvinte iubirea, iar dupa sa culeg putregai.Numaram in praful din aer secundele ce-mi sfasiau zambetul.Simteam colturile gurii urland de teama incercand sa se ridice, dar ochii urmareau temeinic panza de paianjen leganandu-se pe-o umbra.Mi s-au tocit talpile de cat am alergat in vise, si palmele de cat am tinut sa nu te scap, sa nu-mi pieri in abis tomnatic.

Tu, orbule, nu vezi ca ma doare ?
Ca tot ce-arunci in mine, moare?
Eu vad ce simt si simt ce-mi spui
Mai bine ai zgaria cu-n cui
Pe patul zapacit de timp
O lacrima, un sentiment, un chip
Si poate atunci ai sa imi canti
Povestile celor infranti
De cei ca tine, orbule!
Cat m-a durut pe mine, stii?
Ca ochii-s seci si doar tu mai detii
O farama din ce mai putea sa fie
Un fulg ce putea inca sa adie,
Dar tu n-ai vrut orbule, nu ai vrut!

Eu

Eu te aduc din ape tulburi pe uscat
Eu te trimit din limpede spre innorat
Eu te amestec naiv cu prezentul
Eu sterg putin cate putin trecutul
Eu scriu cu lacrimile sub cerneala
Eu nu stiu sa mai ies din amorteala
Eu spal apusurile reci din vise
Eu respir doar pamant din cele promise
Eu zambesc ziua si ma indoi spre trist
Eu ti-am privit durerea, si inca mai asist.

..

Mie niciodata nu mi-au placut oamenii.Mi-e frica de oameni si de ce pot face ei ca sa-mi raneasca interiorul.Mereu mi-au adus umbre peste cararea pasilor mei si au calcat in picioare fiecare inceput in care eu incepeam sa las fericirea sa-mi atinga papilele gustative.Cand vad un manunchi de suflete framantate ca se indreapta spre mine, ma pierd, ma simt inchisa intr-un triunghi si inghesuita intr-un unghi slab in grade.Pana acum am vorbit eu cu mine dar ce voi scrie de acum va fi o gura de conversatie intre mine si monitor.Lumina se varsa peste degetele mele destul de amortite de frig si de sangele care circula greu, in melodiile frumos desenate ale lui Nasta.Sa ne clatim putin ochii cu realitatea si sa vedem cum stau lucrurile de fapt.Uite o zi din luna asta.O zi banala .Obisnuiesc sa ma las imbracata de somn in apropierea orei 3 A.M, iar de aici si pana la 9:30 pana cand suna alarma dorm.Mai si visez sa stii.Cand aud alarma parca aud tipatul unei furculite scrijelita pe o farfurie.Scot telefonul de sub perna, opresc alarma si adorm cu el in mana si cu gandul la ce ore am in ziua respectiva.La 11:30 ma trezesc din proprie initiativa, merg sa mananc scriu daca am vreo tema, ma imbrac si desigur ca nu uit sa-mi petrec cateva minute cu laptopul.Deobicei la 14:00 ar trebui sa fiu la scoala dar mereu intarzii pentru ca am cate ceva de facut in ultimul moment.Pe la 13:50 ies pe usa, iar in drumul meu..atatia oameni.Deja simt cum mi se face greata si mi-e frica.Poate suna ciudat dar mie mi se intampla zilnic asta.La scoala acelasi cuprins murdar, aceleasi animale stau adunate in grupuri si te privesc ca pe o posibila victima a abuzurilor verbale.De la 14:00 si pana la 19:25 stau inchisa in spital.Dupa ultimul ton al soneriei ies din sanatoriu cu gandul de a ajunge acasa.Afara aceiasi sacali flamanzi trag cu sete din acele foite ce invelesc tutunul.Pe drum frig, si iar oameni.Acasa o iau de la capat.Mananc si imi las ochii sa oboseasca privind acelasi ecran.Asta se intampla zilnic, mai putin zilele in care stau de dimineata pana a doua zi dimineata pe scaun si cu tastele sub degetele mele.Plictisitor de monoton.

.

Inca simt perna tremurand zgomotos din cauza vibratiilor ritmate ale telefonului.Simteam secundele cum trec grabite cu mainile la spate prin gandurile mele, si realizam ca mai am o ora in care eu mai puteam bate cuiele inapoi reparand ceea ce am stricat.Nu stiu decat ca regret tot ce i-am spus, si ca l-am ranit atat de tare cu acele cuvinte spuse intr-un moment negandit.Mi-am luat blugii pe mine, un hanorac, papucii si geaca.M-am rugat inainte sa plec si de cum am iesit afara am simtit aerul rece cum imi invelea narile.Am chemat un taxi, iar soferului i se reflectau in ochi gandurile si oboseala.In cele 20 de minute din masina mi-am simtit viata toata, cum a trecut pana in acel moment fara ca eu sa realizez sau sa fiu atinsa de vreo clipa. L-am vazut cu o valiza obosita, tinuta de mana lui dreapta intr-un aer greoi cand a dat sa urce in tren.M- am apropiat de el dar ochii mei nu si-au putut tine in frau lacrimile si le-a dat drumul peste obrajii mei imbujorati.M-a privit cu dispret pentru cateva secunde si a pus piciorul pe prima treapta a scarii ce urca spre vagonul 8.Nu am sa uit niciodata acest numar.L-am prins de cealalta mana si l-am tras inapoi catre mine, iar pentru un minut timpul s-a oprit din pasit doar pentru noi doi.Avea buzele strapunse de caldura, iar pielea era la fel de primitoare cum o stiam.Il simteam cum tremura in timp ce degetele noastre s-au impreunat cu aerul rece.L-am implorat sa ramana spunandu-i ca eu fara el nu pot respira pentru ca ma doare, fara el lumina se ascunde in intuneric iar zambetul meu va fi sters de ploile ce vor urma sa cada peste drumul meu. M-a mai privit o data in ochi dar am simtit acea privire ca pe o sageata ce mi-a strivit irisul.M-a sarutat pe frunte si s-a urcat in acel vagon.Eu am ramas cu chipul impietrit si inca ii caut mirosul pielii dimineata cand ma trezesc.Nu am mai auzit nimic de el,dar inca imi hranesc mintea cu speranta ca el se va intoarce candva.