joi, 27 noiembrie 2008

..

Mie niciodata nu mi-au placut oamenii.Mi-e frica de oameni si de ce pot face ei ca sa-mi raneasca interiorul.Mereu mi-au adus umbre peste cararea pasilor mei si au calcat in picioare fiecare inceput in care eu incepeam sa las fericirea sa-mi atinga papilele gustative.Cand vad un manunchi de suflete framantate ca se indreapta spre mine, ma pierd, ma simt inchisa intr-un triunghi si inghesuita intr-un unghi slab in grade.Pana acum am vorbit eu cu mine dar ce voi scrie de acum va fi o gura de conversatie intre mine si monitor.Lumina se varsa peste degetele mele destul de amortite de frig si de sangele care circula greu, in melodiile frumos desenate ale lui Nasta.Sa ne clatim putin ochii cu realitatea si sa vedem cum stau lucrurile de fapt.Uite o zi din luna asta.O zi banala .Obisnuiesc sa ma las imbracata de somn in apropierea orei 3 A.M, iar de aici si pana la 9:30 pana cand suna alarma dorm.Mai si visez sa stii.Cand aud alarma parca aud tipatul unei furculite scrijelita pe o farfurie.Scot telefonul de sub perna, opresc alarma si adorm cu el in mana si cu gandul la ce ore am in ziua respectiva.La 11:30 ma trezesc din proprie initiativa, merg sa mananc scriu daca am vreo tema, ma imbrac si desigur ca nu uit sa-mi petrec cateva minute cu laptopul.Deobicei la 14:00 ar trebui sa fiu la scoala dar mereu intarzii pentru ca am cate ceva de facut in ultimul moment.Pe la 13:50 ies pe usa, iar in drumul meu..atatia oameni.Deja simt cum mi se face greata si mi-e frica.Poate suna ciudat dar mie mi se intampla zilnic asta.La scoala acelasi cuprins murdar, aceleasi animale stau adunate in grupuri si te privesc ca pe o posibila victima a abuzurilor verbale.De la 14:00 si pana la 19:25 stau inchisa in spital.Dupa ultimul ton al soneriei ies din sanatoriu cu gandul de a ajunge acasa.Afara aceiasi sacali flamanzi trag cu sete din acele foite ce invelesc tutunul.Pe drum frig, si iar oameni.Acasa o iau de la capat.Mananc si imi las ochii sa oboseasca privind acelasi ecran.Asta se intampla zilnic, mai putin zilele in care stau de dimineata pana a doua zi dimineata pe scaun si cu tastele sub degetele mele.Plictisitor de monoton.

Un comentariu:

Anonim spunea...

si eu ma simt asa uneori. Dar ar trebui sa fii fericita ca nu esti ca restul "turmei" si ca tu poti gandi profund. Ca de superficialitate te impiedici la tot pasul. Si eu ma simt deseori incoltita de priviri lacome ce vor sa ma critice fara rost. Dar atunci devin indiferenta. E greu si uneori nu reusesc, dar cred ca asta a ajuns scopul meu in viata...sa devin indiferenta;). take care